Compoziția pădurii este formată preponderent din foioase(fag) 86% și rășinoase(brad și molid) 14%, atât ca suprafață cât și ca volum. În proporție foarte mică mentionăm prezența paltinului de munte, scoruș, frasin, plop, ulm, larice și pin silvestru, care au un rol important în biodiversitate dar și ca specii ajutătoare.

Se urmărește regenerarea arboretelor din sămânță pe cale
naturală, prin aplicarea tratamentelor bazate pe regenerare. Vârsta medie a arboretelor este de aproximativ 88 de ani iar consistența medie este de 0,7.

Posibilitatea anuală de recoltare a mesei lemnoase în conformitate cu amenajamentul silvic în vigoare este de 9524 m.c. anual, din care 4289 m.c. produse principale, 2273 m.c. tăieri de conservare și 595 m.c. tăieri de igienă.

În conformitate cu planul de amenajare, obștea va executa aproximativ 30 de hectare de împăduriri și completări ale regenerărilor anuale.

Accesibilitatea fondului forestier al obștii este de 75% și se face prin rețeaua căilor de transport care însumează 35,8 km. din care 5,5 km. drumuri publice și 30,3 km. drumuri forestiere.

Obștile moșnenești reprezintă cele mai vechi forme de stăpânire,
organizare și gospodărire a pământului de catre locuitorii unei așezări.

Situația obștilor de la Chiojdu Mic și a celor aflate la răsărit de el, între apele Bâsca Chiojdului și Buzău:

Prima obște menționată documentar în Țara Românească este în Țara Chiojdurilor, când la 10 iulie 1418, domnul țării – Mihail, “întărește moșnenilor Starchiojdului ca să le fie lor Moșia Chiojdu.“
Prima atestare documentară a obștii moșnenilor din Cătiașu de Jos și Cătiașu de Sus datează de la 25 noiembrie 1718 și este zapisul prin care Tudor Diaconu și frații săi au vândut mănăstirii Târgșor toată ocina lor din Cătiașu de Sus și jumătate din partea ce li se cuvenea în Cătiașu de Jos.
1855 – Hotărârea Tribunalului Buzău, dată cu privire la formăluirea hotărniciei moșiei Cătiaș, făcută de inginerul hotarnic Iorgu Scipion.
1871 – este finalizată Hotărnicia Monteoru, realizată de inginerul
hotarnic Iorgu Scipion.
1876 – Planul moșilor Catiașu de Sus și de Jos și al munților Șteviei și Monteoru, întocmit de inginerul hotarnic Iorgu Scipion.
1923 – Așezământul Obștii Moșnenilor Chiojdeni “Muntele Monteoru”, întocmit conform Codului Silvic din anul 1910.
2000 – Refacerea Obștii Moșnenilor Chiojdeni după așezământul Obștii Monteoru din 1923 și a Tabelului cu cei 347 moșneni Chiojdeni cu drepturi în devălmășie în muntele Monteoru și cuantumul acestora masurat în “lei”.
Obștea stăpânea în devălmășie un teritoriu pe care îl aveau “ab
antique”- se stăpâneau în devălmășie pădurile și pășunile care proveneau de la un moș comun, care și dădea numele moșiei. Obștea avea o conducere aleasă dintre cei mai capabili moșneni și avea în atribuțiile ei ținerea unei evidențe scriptice a drepturilor moșnenilor, gestionarea veniturilor și cheltuielilor. Veniturile veneau mai ales din arendarea pădurilor și pășunilor și le împărțeau membrilor după drepturile lor în obște.

De remarcat faptul că era nevoie de oameni cu carte, iar Chiojdu a avut școală laică atestată documentar încă din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, o alta un secol mai târziu în 1797, în care dascălul era un preot și apoi, din 1804 se cunosc dascălii până în zilele noastre.